Orice persoană fizică, membru al societății civile, companie sau altă entitate juridică poate depune o petiție privind integritatea etică sau financiară a unui subiect. Pentru a asigura eficiența, petițiile ar trebui depuse înainte de audierea subiectului, care este anunțată pe site-ul Comisiei și pe paginile sale de social media. Un subiect este considerat deja audiat dacă înregistrarea audierii sale este publicată pe site-ul Comisiei, disponibil aici:
Audieri - Comisia VettingPetițiile pot include informații și, de preferință, dovezi privind avere nejustificată sau încălcări ale obligațiilor fiscale (integritate financiară), precum și încălcări etice, cum ar fi conflicte de interese, tentative de influență nejustificată, comunicare ex parte sau alte abateri de la conduita etică sau profesională.
Petițiile pot face, de asemenea, referire la decizii arbitrare emise de către subiecți, contrar normelor obligatorii ale legii, în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, înainte de adoptarea actului, că o decizie similară a fost contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului. Totuși, petiția nu trebuie să se bazeze exclusiv pe nemulțumirea față de rezultatul unei hotărâri judecătorești. Comisia nu se pronunță asupra legalității actelor emise de către subiecți.