Detalii aferente audierilor Comisiei Vetting din 11 iunie

2024-06-11

În prima zi din runda de audieri din iunie, Comisia Vetting a desfășurat interviuri publice pentru trei candidați la funcția de membru în Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), un candidat la funcția de membru în Colegiului Disciplinar al CSM și doi avocați care candidează pentru funcția de judecător la Curtea Supremă deJustiție (CSJ). În privința majorității acestor subiecți, Comisia nu a identificat dubii care să necesite o examinare detaliată în cadrul audierii.

Prin urmare, candidații în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor, Ana Zabulica, Stanislav Grosu și Vitalie Pîslariuc, evaluați conform criteriilor de integritate stabilite în Legea 26/2022, au confirmat corectitudinea și valabilitatea la zi a informațiilor prezentate Comisiei pe parcursul procesului de evaluare și au făcut scurte declarații de final, dacă au considerat necesar.

Comisia nu a identificat dubii serioase de integritate nici în privința candidaților la CSJ, avocații Ruslan Berzoi și Ludmila Bolocan, evaluați în baza Legii 65/2023. În cadrul audierii judecătorului Andrei Cazacicov, candidat în Colegiul disciplinar și subiect al evaluării conform Legii 26/2022, membrii Comisiei au avut întrebări de clarificare referitoare la diferența dintre venituri și cheltuieli în anumiți ani din perioada de evaluare și prețul de achiziție a automobilului.

Înregistrările video de la audieri vor fi publicate pe pagina web a Comisiei și pe canalul de YouTube în cel mult 3 zile. Comisia urmează să aprobe deciziile de evaluare în privința candidaților audiați în aproximativ o lună din ziua audierii, a menționat președintele Comisiei Vetting la finalul fiecărei audieri.

Totodată, audierea judecătoarei în funcție de la Curtea Supremă de Justiție, Mariana Ursachi (anterior Pitic), preconizată la fel pentru astăzi, 11 iunie, a  fost reprogramată pentru odată ulterioară.

Pe 12 și 13 iunie, audierile vor continua pentru alți câțiva subiecți ai evaluării externe.

Abonează-te pentru notificări.

Thanks for joining our newsletter.
Oops! Something went wrong.

Alte comunicate