Audierea judecătorului Igor Chiroșca de la Curtea de Apel Centru

2025-02-10

Judecătorul Igor Chiroșca de la Curtea de Apel Centru – instanță redenumită din Curtea de Apel Chișinău începând cu 27 decembrie 2024 – este evaluat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 252/2023. În cadrul procesului de evaluare externă a integrității acestuia, Comisia l-a invitat la audiere.

În timpul audierii, Completul A, prezidat de vice-președintele Comisiei, Andrei Bivol, alături de membrii Lavly Perling și Lilian Enciu, i-a adresat judecătorului întrebări pentru clarificarea unor aspecte legate de un potențial conflict de interese.

După audiere, Comisia va aproba un raport care va conține faptele relevante, motivele și propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării de către subiect. Rezultatul evaluării va fi publicat, iar raportul va fi transmis Consiliului Superior al Magistraturii.

⭕️Pentru audierile desfășurate conform Legii nr. 252/2023, cei șase membri ai Comisiei au fost repartizați în două complete a câte trei membri, denumite generic Completul A și Completul B. Fiecare complet include atât membri naționali, cât și internaționali.

📜Evaluarea externă extraordinară este efectuată în baza următoarelor principii:

a) independența Comisiei de evaluare;

b) echitatea procedurii de evaluare;

c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;

d) caracterul excepțional al evaluării.

Galeria

Descoperă galeria noastră de fotografii selectate de către comisia Vetting.

No items found.

Abonează-te pentru notificări.

Thanks for joining our newsletter.
Oops! Something went wrong.

Alte audieri