Audierea publică a candidatei la funcția de judecător CSJ, Viorica Puica

2023-11-30

Viorica PUICA este magistrată din 2002 şi a activat la Judecătoria Chișinău, de unde a fost tranferată temporar la Curtea Supremă de Justiție în mai 2023. Magistrata Puică a fost audiată de Comisia Vetting în calitate de candidată la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Audierea a avut loc în contextul evaluării integrității financiare și etice a candidatei, care s-a desfășurat în temeiul prevederilor Legii 65/2023, normelor subordonate legii și altor acte normative.

Audierea reprezintă etapa procesului de evaluare în care Comisia invită candidatul să discute despre dubiile de integritate pe care le are în privința acestuia. După audiere, Comisia întocmește un raport care cuprinde faptele relevante, motivele și propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării de către candidat. Raportul este expediat subiectului evaluării și Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care are la dispoziție 30 de zile, din momentul recepționării raportului Comisiei, pentru a emite o hotărâre motivată.

📜Evaluarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este efectuată în baza următoarelor principii:

a) independența Comisiei de evaluare;

b) echitatea procedurii de evaluare;

c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;

d) caracterul excepțional al evaluării.

Galeria

Descoperă galeria noastră de fotografii selectate de către comisia Vetting.

No items found.

Abonează-te pentru notificări.

Thanks for joining our newsletter.
Oops! Something went wrong.

Alte audieri