Mariana Ursachi (anterior Pitic) este judecătoare la Curtea Supremă de Justiție și este evaluată de Comisia Vetting în temeiul Legii 65/2023, care reglementează evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.
Având în vedere că judecătoarea nu s-a prezentat la audierea stabilită, Comisia, în conformitate cu articolul 15 alin. (2) din Legea nr. 65/2023, va finaliza evaluarea acesteia pe baza informațiilor acumulate. Comisia va aproba un raport care va cuprinde faptele relevante, motivele și propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării.
📜Evaluarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este efectuată în baza următoarelor principii:
a) independența Comisiei de evaluare;
b) echitatea procedurii de evaluare;
c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;
d) caracterul excepțional al evaluării.