Judecătorul Ghenadie Mîra este președintele interimar al Curții de Apel Chișinău și a fost evaluat și audiat de Comisia Vetting în calitate de candidat la funcția de membru în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor al Consiliului Superior al Magistraturii. Audierea a avut loc în contextul evaluării integrității sale etice și financiare, conform Legii 26/2022, normelor subordonate legii și altor acte normative.
La audiere au fost discutate două chestiuni de țin de integritatea etică a candidatului. Membrii Comisiei au adresat întrebări pentru a clarifica:
- lipsa menționării în chestionarul de etică a unei cauze penale din 2017, în care candidatul a fost bănuit și ulterior scos de sub urmărire penală;
- circumstanțele declarării subestimate a valorii apartamentului în care locuiește.
De asemenea, în ședința închisă, a fost examinată o sesizare privind presupusa neexecutare de către candidat a unei hotărâri a Curții Constituționale.
După audieri, Comisia va emite o decizie motivată privind constatarea promovării sau nepromovării evaluării.
📜Evaluarea candidaților la funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor este efectuată în baza următoarelor principii:
a) independența Comisiei de evaluare;
b) echitatea procedurii de evaluare;
c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării
d) caracterul excepțional al evaluării.