Încă un candidat la CSJ, acceptat de CSM în baza raportului Comisiei Vetting

2024-03-19

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat astăzi raportul Comisiei Vetting în privința candidatei la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Stela Procopciuc, care a promovat evaluarea externă.

Judecătoarea de la Curtea de Apel Bălți, Stela Procopciuc, corespunde criteriilor de integritate etică și financiară și a fost acceptată pentru funcția de judecător la CSJ în baza raportului Comisiei Vettting. Comisia va publica raportul  său de evaluare în termen de 3 zile de la adoptarea deciziei motivate de către CSM, conform Legii 65/2023 și Regulamentului de organizare și funcționarea Comisiei.

Context

Pe 5 martie, candidata Stela Procopciuc a fost invitată la audieri pentru a confirma corectitudinea și valabilitatea informațiilor furnizate pe parcursul evaluării, întrucât Comisia nu a identificat dubii care să necesite a fi examinate suplimentar în audieri.

Pe 15 martie 2024, Comisia Vetting a transmis raportul său către CSM, cu propunerea de promovare a evaluării externe.

Din opt rapoarte de evaluare a candidaților la funcția de judecător la CSJ, transmise la CSM de către Comisia Vetting până acum, șase au fost cu propunerere de promovare, iar două cu propunere de nepromovare. CSM a examinat și a acceptat șase dintre rapoartele Comisiei, cinci de promovare și unul de nepromovare.

Abonează-te pentru notificări.

Thanks for joining our newsletter.
Oops! Something went wrong.

Alte comunicate